Etichetă: cinema
-
Andrei Tarkovski – regie de valoare într-un regim politic ostil
Lumea filmului este un univers fascinant, ce se alcătuieşte din numeroasele creaţii ale unor oameni infinit talentaţi. Una dintre cele mai preţioase contribuţii de care se bucură acest domeniu este munca renumitului regizor, actor şi scriitor rus, Andrei Arsenievici Tarkovski. Născut pe 4 aprilie 1932 în Zavraje, localitate a Rusiei sovietice, şi trecând în nefiinţă…
-
A butona telefonul peste tot, înseamnă a pierde conexiunea cu realitatea
Vrem sau nu vrem să recunoaștem, dar tehnologiile moderne au pus stăpânire pe acest secol și pe reprezentanții lui, adică noi toți. Zi de zi, în drum spre facultate, în autobuz, la cinema, atunci când mergem să ne relaxăm într-un parc, telefoanele mobile, mai ales dacă avem norocul sau nenorocul să avem conexiune la internet,…
-
,,Chirița în provinție” contemporană fiecărei generații
Jumătatea secolului al XIX-lea a fost caracterizată de o tendință de inovare a societății românești, după tiparul occidental. Evoluția poate avea accente de bun augur sau, dimpotrivă, să fie întruchiparea ridicolului. După 1848, s-a constatat o puternică dorință a burgheziei de a adapta stilul de viață vestic, preluând obiceiuri și neadaptându-le la stilul pitoresc. Societatea românească…
-
Milos Forman şi despre voinţa de a câştiga
Milos Forman (n. 18 februarie 1932), de origine cehoslovacă, se remarcă sub multipla sa calitate de actor, scenarist şi regizor, notorietatea şi talentul său cinematografic materializându-se în numeroase Premii Oscar. De departe, acesta îşi asigură perenitatea şi îsi conservă o notă distinctivă în istoria cinematografică din întreaga lume prin faimoasa peliculă Zbor deasupra unui cuib…
-
„Before Sunrise” – povestea unui ,,a fost odată”
Am constatat că în ultimul timp, filmele care transpun intensitatea trăirilor, a sentimentelor sincere, dar simple ca subiect al acțiunii au fost izolate în detrimentul celor siropoase cu o acțiune amplă și de efect. Mi-a atras atenția un film pe care l-am vizionat cu ceva timp în urmă și care mi-a făcut o reală plăcere…
-
Andrei Tarkovski – geniul cinematografiei ruse
Andrei Tarkovski (n. 4 aprilie 1932 – d. 29 decembrie 1986), prin viziunea sa creatoare inovatoare, se înscrie în aria celor mai prolifici regizori ai istoriei cinematografice. S-a născut în oraşul Zavraje, din părinţii Arseni Aleksandrovici şi Maria Ivanovna Vişniakova. Andrei Tarkovski a revoluţionat perspectiva cinematografică, introducând în cadrul acesteia o nouă problematică a existenţei umane, şi anume relaţia…