Etichetă: alimentație
-
Cum ne alimentăm vara?
Vara simţim adesea nevoia de a scăpa de câteva kilograme şi de a ne menţine bine dispuşi, iar o alimentaţie echilibrată contribuie întotdeauna la un tonus ridicat, întrucât reprezintă cel mai important factor în menţinerea sănătăţii noastre. Respectarea unor principii importante va conduce mereu la rezultatele dorite, iar specialiştii menţionează în acest sens că este…
-
E-urile și alimentația
După mai bine de două decenii, în care România a activat ca stat democratic, se poate vorbi despre multidimensionalitatea democrației. Odată cu acomodarea societății la noua viziune, au pătruns în sistem factorii de risc care însoțesc privilegiile populației. Dacă în perioada comunistă consumul alimentar era raționalizat, iar alimentele erau un lux pe mesele cetățenilor, astăzi…
-
Alimentaţia vegetariană – da sau nu?
Nu de puţine ori am auzit că o dietă vegetariană implică realmente o schimbare a stilului de viaţă, mai ales în contextul societăţii actuale, când tot mai multe vedete militează pentru o astfel de alimentaţie. Dobândind o popularitate extrem de crescută, se afirmă adesea că aceasta este calea către un trai sănătos, dar oare acesta…