Categorie: Eseuri
-
Speranță, întoarce-te acasă!
Există momente când un vierme înfometat al nesiguranței și confuziei te roade pe dinăuntru, te roade greu, te roade adânc. Pe cât de adânc te roade el, pe atât de pierdut și de singur te simți tu. Respiri, vezi, pășești, dar parcă toate aceste funcții vitale ale corpului tău se autodirijează fără bagheta ta, se…
-
Ochii care nu se văd
Spune-mi, dacă într-o zi ochii mei ar orbi, m-ai crede că chiar și așa, oarbă fiind, tot pe tine te văd în fața ochilor, zilnic și neîncetat? Ochii – aceste ferestre prin care sufletul privește uneori cu sfială, alteori cu îndrăzneală în lumea din afara lui. Privește și se îndrăgostește: de locuri, de oameni,…
-
Dansul mâinilor
Cei mai mulți dintre noi ne exprimăm prin gesturi, dans, prin muzică, pictură. Alții se exprimă cu ajutorul mâinilor… prin arta masajului. Poate fi văzut și acesta ca fiind o formă de artă. Arta de a da senzații fabuloase oamenilor care se află sub mâinile maseurilor. Pic în visare și mă las dusă de val…
-
Aurul alb
În spirală coborâm și e rece, tot mai rece. 37 de grade sunt afară și înăuntru doar 12. Ajungem la etajul 9, dar nu spre cer, ci spre pământ, sub tone de sare, în aurul alb al României. La etajele 12 și 11 se lucrează de zor, tăietorii în sare nu au somn. Ne aflăm…
-
Fericirea e aici, lângă noi
“Alergăm după fericire până departe, fie pe mare, fie pe uscat; dar fericirea e aici, aproape.” (Quintus Horatius Flaccus) Oare cât cântărește fericirea? Ce înălțime are? Cât și ce le trebuie oamenilor pentru fericire? Oare putem fi cu adevărat fericiți? Da, putem fi fericiți, dacă ne dăm voie să fim fericiți, dacă ne permitem luxul…
-
Hora munților – Slănic Moldova
„Dacă o cale e mai bună decât alta, atunci fii sigur că e calea naturii!” spunea Aristotel Așa cum oamenii deșerturilor speră să găsească o oază, așa căutam la rândul meu un loc cu aer curat. N-am sperat degeaba pentru că am și plecat la Slănic Moldova. Și ce poate fi mai atractiv decât un oraș…
-
Clinchetul foilor de Abecedar
Privesc meditativ clepsidra de pe biroul meu și mă gândesc cu jind la vremurile de început. O întorc iar și iar și urmăresc cum timpul tace și trece. Că tot e septembrie, îmi permit să închid ochii și să mă întorc în copilărie. Ce frumoase sunt amintirile! Ce? Nu pot? Ba chiar pot. Și uite…