Categorie: Călătorii, turism

  • Popas în timp

    Popas în timp

    O pată de istorie îşi odihneşte culorile trecutului pe pământul Moldovei, la Ruginoasa. Călătorului modern i se aşterne la picioare o lume de poveste, impregnată până şi-n firul de iarbă, care-şi trage seva din amintirea unei epoci păstrate în manualele şcolare. Cine spune că basmele sunt închise în cărţi, să afle că-s de fapt fragmente…

  • Crâmpei de prospeţime în Roman

    Crâmpei de prospeţime în Roman

    Se subţie ceaţa gândurilor sub o lumină dulce. Pe mantia primăverii se disting înfocat pigmenţi de viaţă, prelinşi din soarele tare al verii ce-şi revarsă începuturile. E-o prospeţime parfumată care se joacă-n atmosferă, captând firicele de aer fierbinte, ce ne alunecă zglobiu pe piele. Zâmbeşte ochiul pivind un dans al nuanţelor, clipind ştrengar când aleargă…

  • Vizită la Palat

    Vizită la Palat

    Iată-ne din nou în Iaşi, presărând paşi pe istoricele străzi ce ne poartă în inima culturii. E o vorbă care spune că toate drumurile duc la Roma, dar în capitala Moldovei faci ce faci şi toate drumurile duc la Palat. Mai cu seamă acum, când i s-a dus vestea în toată ţara cu ocazia redeschiderii.…

  • Catedrala Mitropolitană din Iaşi

    Catedrala Mitropolitană din Iaşi

    O fermă strângere de mână şi un zâmbet larg au dat tonul unei noi aventuri, spărgând amorţeala vremii şi apăsarea norilor înegriţi a ploaie cu vibraţia pozitivă a optimismului occidental. Turistă în toată puterea cuvântului, iat-o aflată în compania mea pe O., o simpatică franţuzoaică de un rafinament debordant, în faţa căreia se eschiva orice…

  • Bacău – o pată de culoare pe minunata hartă a țării noastre.

    Bacău – o pată de culoare pe minunata hartă a țării noastre.

    Într-o dimineață de sâmbătă, plină de soare pe cer, mi-am înșfăcat un mini băgăjel și am pornit spre autogară, de unde aveam să iau autobuzul către Bacău. Mult așteptata mea escapadă avea să înceapă a prinde contur. Mi-am lipit ochii de geam și cam tot drumul mi-am bucurat sufletul cu peisajele minunate care-mi săreau pe…

  • Palatul Culturii din Iaşi

    Palatul Culturii din Iaşi

    Palatul Culturii din Iaşi este o expresie a romantismului în arhitectura oficială, fiind construit între anii 1906-1925 în stil neogotic, şi inaugurat în 1926 de către al doilea rege al României moderne, Ferdinand de Hohenzollern. Se distinge a fi cea mai importantă creaţie a lui I. D. Berindei, arhitect român, format la şcoala pariziană. Deşi…

  • Romania – My Beautiful Country

    Romania – My Beautiful Country

    Between green plains, ancient mountains and the vast Black Sea, Romania is a land which has been blessed with an energy beyond compare. The three important historical regions, Moldavia in the East, Transylvania in the West, and Wallachia in the South, share the same people, yet the cultural influences and geographical particularities have molded their…

  • Amintiri din vacanța în paradisul Seychelles

    Amintiri din vacanța în paradisul Seychelles

    După zece ore, scaunul oricărui avion devine cel mai incomod loc și chiar dacă autorul cărții pe care o citești a câștigat oricâte premii Pulitzer, el tot devine insuportabil. Din fericire, pe geam se vede un răsărit superb, cum vezi doar în filmele cu personaje extraordinar de bogate, care pleacă în vacanțe exotice. Ei bine, asta…