Tag: carte

Un secol al memoriei. Literatură şi conştiinţă comunitară în epoca romantică

Un secol al memoriei. Literatură şi conştiinţă comunitară în epoca romantică este noul volum ce a prins viaţă, miercuri 26 aprilie 2017, în cadrul programului Conferinţele Bibliotecii, susţinut de Biblioteca Judeţeană Costache Sturdza din Bacău. Iubitorii de lectură au avut ocazia să cunoască una dintre personalităţile de seamă ale culturii şi literaturii noastre contemporane, şi anume […]

Sărbătoarea celor care seamănă lumină – Ziua Cărții și a Bibliotecarului

Cărțile sunt pilonii pe care se susține cultura și educația unui neam, iar în momentul în care ai deschis o carte, te poți considera un erou, pentru că ai contribuit la întărirea fundamentului spiritual al omenirii. Căci un neam este viu atâta timp cât creează și păstrează viu tot ceea ce a creat. Secole la […]

Dăruire de la dumneaei, recunoștință de la mine

Viața e o călătorie, așa se spune. Și această călătorie e cu atât mai frumoasă cu cât uneori întâlnești oameni frumoși la suflet, care văd în tine un potențial, o lumină pe care tu n-o simți încă, nici măcar nu știi că o găzduiești. Și atunci ei muncesc alături de tine, pentru a dezvolta acel […]

Arheologia – o știință indispensabilă identității de neam

,,Istoria se face cu documente scrise, fără îndoială, când ele există. Dar ea se face, ea trebuie să se facă fără documente scrise dacă acestea lipsesc. Cu tot ceea ce ingeniozitatea istoricului îi permite să se folosească… cu tot ceea ce, aparținând omului, servește omului, exprimă omul, înseamnă prezența, activitatea, gusturile și modul de a […]

„Cartea fără nume” de Anonymus

Această carte mi-a fost recomandată de una dintre cele mai bune prietene ale mele. Mi-a spus că este cartea ei preferată și că ar trebui s-o citesc și eu. Mi-a adus cartea și evident că i-am analizat coperta. Pe copertă ce credeți că am găsit? „ORICE AI FACE NU CITI CARTEA FĂRĂ NUME. O carte […]

„The Best of me” („Cel mai de preț cadou”) de Nicholas Sparks

Sinceră să fiu nici acum, după ce am terminat de citit cartea, nu-mi dau seama de ce am vrut s-o citesc de fapt. Nu spun că nu a fost o lectură faină, a fost, doar Nicholas Sparks este idolul poveștilor epice de iubire. Însă, ceva nu m-a făcut să fiu super entuziasmată de carte. Ceea […]

,,Anne Boleyn” – Albert Horace

Pasionată fiind de marile figuri istorice feminine, m-am hotărât să citesc despre Anne Boleyn, o figură cunoscută în istoria Angliei. Cartea lui Albert Horace reprezintă o combinație între istorie și ficțiune. Cumva mi-a dat senzația că sunt un martor invizibil și mut al unei întâmplări ce a marcat pentru totdeauna istoria. Cartea în sine mi-a […]

„Jurnalul lui Bridget Jones” de Helen Fielding

Cine este Bridget Jones? Ei bine, dragilor, Bridget Jones este exemplul de femeie care la vârsta de 30 de ani încă nu și-a găsit alesul și nu și-a dat seama cine este cu adevărat. Asta este doar una dintre probleme, desigur, cea mai mare problema este critica constantă primită de la cei din jur. Cu […]

Pe culmile disperării :)

Cartea „Pe culmile disperării” scrisă de Emil Cioran, când avea doar 22-23 ani, mi-a marcat studenţia, pentru că şi eu aveam atunci 22-23 ani. Avea un lirism special, în care termeni obişnuiţi căpătau o formă filosofică specială. Sunt paragrafe în cartea lui care îţi dau mult de gândit despre sensul existenţei, despre moarte, despre relaţia cu divinitatea, […]

Cititul pe garduri sau șansa de a te lăuda că ești prost

De ce e important să citim? Eu cred că nu e important – e inevitabil. Acum paisprezece ani mi-aș fi răspuns așa: trebuie să învăț a citi, ca să știu unde e plecată mama. Altfel, biletul lăsat pe masă e pus acolo ca să-l duc la coș. Dar nu e chiar așa de fix-pix. O […]